|
ASEZARE
Judeţul Galaţi, cu o suprafaţă de 4.466,3 km2, reprezentând 1,9% din suprafaţa României, se înscrie în aria judeţelor pericarpatice, dunărene, fiind situat relativ aproape de Marea Neagră, la confluenţa a trei mari ape curgătoare - Dunărea, Siret, Prut şi la încrucişarea unor mari drumuri comerciale.
Aşezat în sud-estul ţării între 45ş25’ şi 46ş10’ latitudine nordică, 27ş20’ şi 28ş10’ longitudine estică, se mărgineşte în partea de nord cu judeţul Vaslui şi judeţul Vrancea, spre sud cu judeţul Brăila şi judeţul Tulcea la est cu Republica Moldova şi Ucraina iar la vest cu judeţul Vrancea.
RELIEF
Prin poziţia sa la exteriorul arcului carpatic, judeţul Galaţi ocupă zona de întrepătrundere a marginilor provinciilor fizico-geografice est-europeană, sud-europeană şi în parte, central-europeană, ceea ce se reflectă fidel atât în condiţiile climaterice în învelişul vegetal şi de soluri, cât şi în structura geologică a reliefului. Acestea din urmă oferă o privelişte cu înălţimi domolite, cuprinse între 310 m în nord şi 5 -10 m la sud.
Teritoriul judeţului Galaţi în sine prezintă un relief tabular cu o fragmentare mai accentuată în nord şi mai slabă în sud, distingându-se după altitudine, poziţie şi particularităţi de relief, cinci unităţi geomorfologice: Podişul Covurluiului, Câmpia Tecuciului, Câmpia Covurluiului, Lunca Siretului Inferior şi Lunca Prutului de Jos.
Formaţiunile geologice vechi sunt prea puţin importante din punct de vedere al resurselor minerale. Au fost identificate şi se exploatează hidrocarburi - ţiţei şi gaze naturale în zonele Schela - Independenţa, Munteni - Berheci şi Brateş. Formaţiunile geologice tinere şi în special cuaternare, constituite din argile comune, nisipuri, pietrişuri - exploatate la Galaţi, Tecuci, Braniştea şi din albia minoră a râului Prut, au deosebită importanţă pentru industria materialelor de construcţii.
ISTORIC
Teritoriul judeţului Galati poartă mărturii materiale ale prezenţei omului din timpuri străvechi, preistorice. Analiza succesiunii şi repartiţiei dovezilor arheologice de cultură materială arată că teritoriul judeţului a fost populat şi a intrat pe circuitul folosinţei umane din timpuri preistorice.
Cele mai vechi vestigii umane în ţinutul Covurluiului aparţin paleoliticului final şi epipaleoliticului. Culturile paleolitice sunt localizate la Bereşti şi la Cavadineşti. Paleoliticul superior a fost pus în evidenţă în nordul judeţului, pe moşiile aşezărilor Pleşa, Puricani, Crăieşti, Bălăbăneşti, Şipote, Rădeşti, Băneasa, Suceveni.
În succesiunea strategică arheologică au fost localizate şi aşezări din neoliticul vechi, aparţinând culturii Criş, ce apar sub formă de aşezări neîntărite. Urmele acestei culturi au fost descoperite la Negrileşti şi la nord de Tecuci, pe valea Bârladului, la Munteni. La Bereşti au fost puse în evidenţă urme ale culturilor Precucuteniene şi Cucuteniene.
Continuitatea populaţiei este dovedită de culturile materiale aparţinând perioadei de tranziţie spre epoca bronzului, reprezentate prin aşezări de tip “Sălaş”, la Stoicani.
Epoca fierului a lăsat numeroase urme materiale descoperite şi cercetate în peste 15 localităţi actuale, arătând pătrunderea unor influenţe ale civilizaţiei greceşti dinspre Dobrogea.
Cultura geto-dacică este reprezentată prin aşezări localizate pe vetrele actuale de la Galaţi şi Frumuşiţa şi prin aşezarea Piroboridava (Poiana, comuna Nicoreşti). Viaţa romană a fost deosebit de intensă. Castrul militar de la Barboşi şi aşezarea civilă de pe vatra Galaţilor de azi întreţineau legături comerciale cu Moesia Inferioară şi cu Grecia şi Asia Mică pe Dunăre şi Pontul Euxin.
Numeroase urme materiale pun în evidenţă şi perioada migraţiei popoarelor, care au lăsat urme şi în toponimia acestor locuri.
În secolele X-XIII se înscriu şi pe teritoriul actual al judeţului Galaţi forme ale feudalismului timpuriu, strâns legate de influenţa bizantină, fapt atestat de numeroase monede bizantine descoperite. În secolele XV-XVI sunt atestate de documente istorice scrise, numeroase aşezări, ca de exemplu Blăjerii de Jos (1448), Lieşti (1495), Şerbăneştii (1430), Buceştii (1548), Drăgăneşti (1575) etc., iar în secolul al XVII-lea Umbrăreşti (1649), Salcea (1695), etc.
Pe harta lui Dimitrie Cantemir din Descriptio Moldaviae sunt consemnate aşezările Nicoreşti, Poiana, Piscu, Corod, Oancea, Adam, Tulucesti, Folteşti, Tecuci, Galaţi.
La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea apar sloboziile, care duc la îndesirea reţelei de aşezări rurale, din care astăzi s-au păstrat Slobozia Băneasa, Slobozia Oancea, Slobozia Conachi şi Slobozia Corni.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au ivit aşezări rurale noi ca urmare a creşterii producţiei marfă de cereale după 1859, a reformei agrare din 1864 şi după împroprietărirea din 1879.
Diferitele forme de populare - migraţiile, păstoritului agricol, infiltraţiile lente şi colonizările, imigrările (lipoveni, greci, bulgari, armeni, evrei etc.) au contribuit la modificarea structurii demografice a judeţului. Astfel, popularea a fost stimulată de dezvoltarea agriculturii, de liberalizarea comerţului, de intensificarea circulaţiei, de procesele de împroprietărire.
In prima jumătate a secolului al XIX-lea, au avut loc frământări social-politice şi conflicte numeroase. Acestea au contribuit la accelerarea procesului de destrămare a relaţiilor feudale şi la apariţia şi accentuarea relaţiilor de producţie capitaliste. Masele populare din judeţ au acţionat în mişcarea antiotomană din anul 1821 şi în aceea revoluţionară de la 1848. Participarea activă a populaţiei din fostele judeţe Covurlui şi Tecuci la lupta pentru unirea principatelor a fost determinată, în bună parte, de faptul că aici au trăit şi activat patrioţi înflăcăraţi ca Alexandru Ioan Cuza (care a fost pârcălab de Galaţi) şi Costache Negri (originar din satul Mînjina care astăzi îi poartă numele). La Mînjina participau la elaborarea ideilor unioniste personalităţi marcante ale neamului românesc, cum ar fi: Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Grigore Alexandrescu.
|
